Drept constitutional si institutii politice. Volumul II. Editia 13.

Descriere: Ediţia de faţă, a 13-a, revăzută şi adusă la zi, prezintă într-o manieră accesibilă şi riguroasă concepte precum constituţie, drepturi fundamentale, cetăţenie, şi surprinde principalele coordonate ale dezbaterilor contemporane de idei în jurul acestor noţiuni. Prin conţinutul său şi maniera de abordare cursul se adresează tuturor celor interesaţi de încadrarea juridică a fenomenului politic din ţara noastră, în primul rând studenţilor din învăţământul juridic, dar şi practicienilor dreptului, jurnaliştilor din presa scrisă şi vorbită şi, nu în ultimul rând, politicienilor. Lucrarea include un DVD cu înregistrarea cursului inaugural susţinut de autori în luna octombrie, la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti.

  • Autori: Muraru Ioan, Tanasescu Elena Simina
  • Editura: C.H. Beck
  • Anul aparitiei: 2009
  • ISBN: 978-973-115-521-0
  • Numar de pagini: 304
  • Categorie: Altele