Dawkins: o amagire? – Fundamentalismul ateu si negarea divinului

0
(0)

Colectia "Stiinta si Religie" se adreseaza tuturor celor care doresc sa exploreze potentialitatea unui nou sistem de valori fundat pe dialogul transdisciplinar intre stiinta, religie, arta si societate. Alister McGrath este in prezent profesor de Istorie a Teologiei la Universitatea Oxford si cercetator asociat principal la Colegiul Harris Manchester. Principalul sau domeniu de interes il constituie istoria gandirii crestine, in special relatia dintre stiintele naturii si credinta crestina. In trecut, a fost ateu si-si atribuie lipsa de credinta, pe de-o parte, faptului ca a descoperit filosofia stiintei, iar, pe de alta parte, unei intarzieri in a lua decizia de a cerceta el insusi ce inseamna cu adevarat crestinismul, in loc sa accepte stereotipurile avansate de prietenii sai atei (dintre care nu putini apar in cartea lui Richard Dawkins, The God Delusion). Dupa ce a studiat chimia la Oxford, a lucrat in cercetare in domeniul biofizicii moleculare, dezvoltand noi metode pentru studiul membranelor biologice. A trecut apoi la studierea teologiei crestine, devenind expert in istoria gandirii crestine, mai cu seama in chestiunile ce tin de stiinta si religie. Este un autor prolific, printre publicatiile sale recente numarandu-se si Dawkins’ God: Genes, Memes, and the Meaning of Life, Blackwell, 2004. Joanna Collicutt McGrath a studiat psihologia experimentala la Oxford, apoi s-a specializat in neuropsihologia clinica, dupa care a studiat teologia crestina, specializandu-se in studiile biblice. In prezent conferentiar la Catedra de Psihologie a Religiei la Colegiul Heythrop al Universitatii din Londra, ea s-a implicat in scrierea cartii de fata, dar a contribuit mai ales la sectiunile care se ocupa de studiile biblice si de relatia dintre psihologie si neurostiinte. Este coautoarea cartii Meeting Jesus: Human Responses to a Yearning God (impreuna cu Jeremy Duff), publicata de SPCK (Society for Promoting Christian Knowledge -; Societatea pentru Promovarea Cunoasterii Crestine) in anul 2006. Recenzii: – Sorin Lavric – Cruciatul veninos – Romania Literara, nr. 16, 2011 (http://www.it4s.ro/CronicaIdeilor.pdf)
– Dawkins: o amagire? – Teologeanu Blog, 23 Noiembrie 2010 (http://teologeanu.wordpress.com/2010/11/23/dawkins-o-amagire/) – http://www.it4s.ro/TeologeanuBlog23.11.2010.pdf
– Dawkins: o amagire? – Fundamentalismul ateu si negarea divinului
http://m.buybooks.ro/dawkins-o-amagire-fundamentalism.html – (http://www.it4s.ro/Buybooks%20-%202010.pdf)

Fundamentalismul ateu si negarea divinului – Office of Strategic Contemplation Blog, July 12, 2010 (https://liftingshadows.wordpress.com/tag/fundamentalismul-ateu-si-negarea-divinului/) –
http://www.it4s.ro/Office.pdf

  • Editura: Curtea Veche
  • ISBN: 978-973-669-920-7
  • Categorie: Stiinta

Cât de interesantă a fost această carte?

Faceți clic pe o stea pentru a o evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această carte.