Argintii Lui Iuda

0
(0)

Acum doua mii de ani, treizeci de monede l-au tradat pe Iisus. Opt dintre acestea, pe care Sfântul Petru nu a reusit sa le distruga, au intrat în posesia sufletelor negre…
MENIREA LOR A FOST SA TRADEZE SI SA DISTRUGA BISERICA.
Ele savârsesc o opera malefica, îi aduc în lume pe îngerii întunericului, carora nici o putere omeneasca nu li se poate opune.
CINCI DINTRE EI S-AU PUS ÎN SLUJBA DIAVOLULUI…
Diocletian a pornit persecutiile împotriva Bisericii. Iulian Apostatul a profanat moastele sfintilor. Un general din armata sarazinilor a devastat basilica Sf. Petru, distrugând marele altar. Papa Ioan al XII-lea locuia „într-un bordel în care diavolul era un oaspete de seama“. Papa Silvestru al II-lea a încheiat un pact cu diavolul: sufletul lui în schimbul tronului papal.
Mai sunt trei monede ale lui Iuda în lume, iar…
RĂUL ESTE ÎNZESTRAT CU O RĂBDARE IEŞITĂ DIN COMUN.

  • Autori: Scott McBain
  • Editura: Nemira
  • Anul aparitiei: 2007
  • Numar de pagini: 512
  • Categorie: Beletristica

Cât de interesantă a fost această carte?

Faceți clic pe o stea pentru a o evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această carte.